29 martie 2009

Foc prin frecare

Cuprins de misticism și cu plictiseala la nivel maxim după plimbarea eșuată de astăzi, m-am gândit să încerc să aprind un foc sacru în cinstea zeilor prin metode primitive :)

Ieri când am fost cu caiacul am avut grijă să mă aprovizionez cu niste bucăți de salcie uscată. Nici un copac nu a fost rănit în proces ;)

Să prezint în ordine lemnele de la stânga la dreapta:
Primul lemn din stânga l-am folosit pentru pentru piesa principală (fireboard) numită și inimă.
Al doilea lemn l-am folosit ca să fac mânerul cu care apăsam burghiul (handle).
Al trei-lea lemn l-am folosit pentru burghiu (drill).
Lemnul din dreapta l-am cules de prin curte și l-am folosit ca arcuș (bow).



Lemnul pentru inimă. În imagine arăt bucata pe care o voi tăia.


După taiere cu fierastraul am folosit toporul ca să îndrept fețele.


Și cuțitul pentru finisare...


Burghiul. Mare brânză nu e de zis. Am scurtat lemnul și l-am decojit.


Scurtarea am făcut-o într-o singură etapă ca să obțin direct vârf pentru economisirea energiei (Ray Mears ;-) )



Capătul care va genera "cărbunele" este rotunjit mai plat în așa fel încât suprafața de frecare să fie cât mai mare. Celălalt capăt a fost ascuțit cât mai subțire ca să opună cât mai puțină rezistentă.


Mânerul.




Ansamblul. Din păcate nu am avut pe nimeni care să îmi facă poze ca să va pot arăta poziția corectă. În imagine cu o mână trebuia să declanșez aparatul.


La început se insistă puțin pentru ca frecarea să finiseze gaura în care se învârte burghiul.



După ce gaura a fost finisată se face o crestătură ca în poza următoare. În această crestătură se va acumula cenușa care eventual va lua foc.


O pană de pus sub crestătură. Va avea rol de tăviță. Pe ea se va acumula cenușa.


Si începe distracția...
Am frecat de mi-au sărit ochii. Obțineam fum și cenușăa dar nu se aprindea nimic. Mă dureau mâinile de înebuneam. Din când în când îmi zbura burghiul din arcuș exact când mi-era lumea mai dragă. După aproape 2 ore de frecat. M-am oprit și am studiat problema.
Cenușa era maro. Maro înseamnă că nu e arsă. E doar "afumată".


Am pus și niște iască pe tăviță că poate, poate se îndură zeii de mine și îmi aprind focul.



Canci, nada, nimic!
M-am așezat jos și am studiat și mai bine problema. Și am observat următoarele:
- Mânerul fiind din acelasi material moale se tocea repede și opunea rezistență.
- Burghiul era cam gros.
Următoarea mișcare a fost să improvizez. Am învelit mânerul într-o cutie de bere și am subțiat burghiul. Până s-a găurit cutia de bere a mers promițător. Cenușa începea să fie neagră.


Se vede pe tăviță jumătate maro și jumătate negru. Mă apropiam de adevar.


Am făcut ultimele modificari. Am făcut un burghiu mai subțire și am înlocuit total mânerul cu o bucată de țiglă pe care am găurit-o un pic cât să stea burghiul fix. Am trișat un pic adăugând niște vaselină pe capătul burghiului care intra în contact cu mânerul :). În natură poate fi folosită grăsime animală.

Și zeii s-au bucurat atunci :)


Tremuram de bucurie :). Nu știam ce să fac mai întâi. Să suflu? Sau să apuc aparatul? Am luat aparatul și m-am pus în genunghi ca să suflu ușor.



Vrăjit de reușită am încercat să-mi forțez norocul și am luat repede de pe jos bucăți subțiri rezultate în urma cioplirii și am pus cenușa fumegând în mijloc. Din păcate bucățile erau prea groase și umede. După un minut de fumegat zeii au decis că mi se urcase prea mult la cap succesul și au stins focul.


Mă simt bine. Mă dor mâinile dar mă simt bine.

ACUM!
Această metodă trebuie exersată. Cine crede că se poate duce în pădure și poate aprinde un foc așa doar după ce a văzut un film pe youtube se înșeală amarnic. Iar dacă te joci dea supraviețuirea și nu ai și alte metode de aprins focul la tine, ești un om mort. Deci exersați!

Planul meu a fost doar sa încerc sa obțin cenușă arzând. Pentru a face focul prin metoda frecării toate materialele trebuie să fie pregătite înainte de a începe. Iasca să fie uscată și cât mai fină. Trebuie ținută la îndemână. De asemenea trebuie adunate din timp bețișoare începând de la grosimea unui băț de chibrit și crescând în grosime progresiv.

Placa de bază sau inima trebuie să fie dintr-un lemn moale (ex. salcie).
Burghiul poate fi din același lemn cu placa sau dintr-un lemn mai tare.
Mânerul trebuie să fie dintr-un material cât mai tare posibil pentru a opune cât mai puțină rezistență.

Cred ca am sa dorm dus :)

Noapte buna tuturor!
Alex

25 de comentarii:

  1. Tenacitate si nervi de otel.Cam asa as caracteriza actiunea ta de astazi, care s-a dovedit a fi o reusita in final.O sa invat lectia, nu se stie niciodata in ce situatii voi fi pusa.Somn usor!

    RăspundețiȘtergere
  2. Calatorule, felicitari !
    Cand o sa am putin timp liber, sigur incerc si eu. Am reusit sa fac odata, acum multi ani, foc in sufragerie. Ma rog, am reusit sa obtin fum si jar. Repet, in sufragerie :)) De atunci nu am mai exersat.
    Oricum, superba incercarea, si splendid rezultatul. Ma bucur nespus de ce ai reusit TU, pentru ca este intradevar o provocare si o reusita laudabila.
    La mai multe reusite !

    Korbin

    RăspundețiȘtergere
  3. esti super tare, io am renuntat sa mai incerc, am experimentat cu un prieten mai mute combinati de lemn si de diametre pt burghiu am facut fum de nu ne vedeam si tot degeaba, lemnele erau uscate.
    felicitari

    RăspundețiȘtergere
  4. Multumesc.

    Geanina, sa nu exageram.

    Korbin... eu cred ca tu ai o doaga lipsa... cum naiba sa faci foc in sufragerie? :)))

    Am sa mai incerc azi o data sau zilele astea ca poate a fost doar o coincidenta norocoasa. De data asta vreau sa aprind si un foc ca sa fiu linistit :)

    RăspundețiȘtergere
  5. Bravo tati !!!
    Lasa ca de Paste, o sa frecam lemne de o sa ne sara capacele !! Trebuie sa iasa ceva !!!

    RăspundețiȘtergere
  6. Pai, am facut in sufragerie pentru ca eram kinder, am vrut sa experimentez intr-un mediu controlat, fara vant. Nu am dat foc la casa, nici nu a existat pericolul sa fac asa ceva. Placa (fireboard-ul) a fost o esenta moale (parca tei), iar drill-ul din stejar. Tot ansamblul a fost asezat pe o bucata de placaj sau carton presat, tocmai pentru a preveni un incediu. Coarda arcului a constituit-o initial un elastic (de genul celor de lenjerie intima), pe care l-am inlocuit, in momentul in care a cedat, cu un cordon subtire de la un capot al mamei, din material textil.
    Dupa aproximativ 30 min. (se poate sa fi fost 10, sau mult peste 30 de minute) am reusit sa obtin destul mult fum si taciuni (ma rog, cenusa arzand mocnit). Tin minte ca atunci am fost foarte dezamagit, deoarece ma asteptam ca lemnele in sine sa ia foc - cam la asta se rezumau cunostintele mele.
    Nu am o doaga lipsa, pur si simplu eram un copil curios, si : 1 - cred ca imi era rusine sa incerc afara, unde m-ar fi vazut lumea (stau la bloc); 2 - afara ar fi adiat vantul, si m-am gandit ca mi-ar fi fost mult mai dificil.
    Logic ca nu am aprins nimic, pe atunci nici nu stiam ca trebuie sa folosesc iasca, ma asteptam ca lemnele sa izbucneasca in flacari, datorita caldurii obtinute din frecare.

    Korbin

    RăspundețiȘtergere
  7. Korbin, la fraza cu doaga lipsa sper ca ai vazut zambiloii de la coada. Am senzatia ca ai luat-o in serios :). Fiecare face ce vrea la el acasa :)

    RăspundețiȘtergere
  8. Da, am luat-o putin personal, pentru ca nu eram sigur daca era o remarca prietenoasa, sau una acida.
    Colegii de munca ma considera putin dus cu pluta deoarece colectionez cutite, pe care dau mare parte a salariului, cireasa de pe tort fiind un Fallkniven de 9 mil. Si m-am cam saturat de replici de genul "da' ce face cutitul ala de 9 mil., face si mancare ?" sau "eu mi-am luat un set cu 30 RON de la Billa/Metro/Real/s.a.m.d."
    Citesc cu placere blog-ul acesta (si pe al lui Yety) pentru ca, la modul empiric, consider ca un iubitor al multelui, sau al naturii in general, da doavada de mai multa maturitate intelectuala. M-am saturat de idioti care nu inteleg ce semnifica 1 ora de economie la energia electrica, in cadrul programului Earth Hour. Nu, nu este demagogie, nu este inutil - un bec stins nu o sa salveze planeta si distrugerea stratului de ozon, dar va crea un precedent, ne invata sa gandim, sa ne punem intrebari. Ne invata sa fim mai responsabili.
    M-am saturat de incultii cu par placat, care arunca ambalajul de la mancare pe jos, cand au cosul de gunoi in fata lor, la maxim 1 metru. Si de rebuturile sociale care merg la "un gratar" si lasa padurea plina de pungi, gunoaie, reziduri. Lasa unui astfel de creaturi o secure pe mana, cat este la iarba verde, si ai sa vezi cati copaci poate nenoroci in joaca. Cand ai un ciocan in mana, toate in jur ti se par cuie.
    Imi este greu sa gasesc, la cei aproape 29 de ani, persoane decente sau cu bun simt. Imi este greu sa fac asta cu cei din aceeasi generatie, si ma gandesc cu groaza la (de)generatiile actuale, la lipsa lor totala de respect, la sistemul lor inversat de valori, la superficialitate.
    Toate aceste frustrari cred ca m-au facut sa ajung a interpreta in mod negativ orice remarca ce ar avea potentialul de a fi una jignitoare. Imi cer scuze daca am reactionat exagerat. Sper ca ai inteles de ce, si sper ca imi scuzi modul de exprimare.

    Korbin

    RăspundețiȘtergere
  9. Korbin, 99% m-ai descris pe mine. Oamenii se degradeaza rau de tot. Te sfatuiesc sa nu mai spui oamenilor ce ai cumparat. Stiu ca e tendinta de a te lauda cuiva dar nu ai ce face. Eu nu cheltuiesc sume mari asa ca scap mai ieftin. Cauta un amic mai apropiat si spune-i doar lui :). Nu vrei sa stii prin ce trec eu la munca din cand in cand dupa ce le zic ce am facut. De exemplu dupa ce le-am zis ca am aprins focul prin frecare, cativa au zis bravo dar altii au inceput sa faca misto imediat. Avantajul meu este ca am un simt al umorului destul de dezvoltat si pot reactiona repede stingand-ule interesul tot cu glume (unele de prost gust ca ale lor, dar asta e, cui pe cui se scoate).
    Tu ai stiut sa explici in cateva cuvinte chinul. Eu ma exprim mai greu asa ca a trebuit sa-mi fac bloguri :)

    In privinta mea nu-ti face griji. Te inteleg perfect.

    Atunci cand nu vorbesc fata in fata cu un om este greu ca celalalt sa ma inteleaga sau eu sa il inteleg pe celalalt. Am avut multe certuri aiurea din cauza asta. Si eu am reactionat la fel ca tine. De aceea folosesc excesiv de mult zambiloii. Ca sa se citeasca cumva o emotie. Probleme sa-ti faci cand nu vezi zambiloi :).

    Bafta!

    RăspundețiȘtergere
  10. Daca Korbin era kinder si a incercat in sufragerie... se zice ca daca am facut focul in balcon... inseamna ca sunt mai in varsta :)))

    Senzatia pe care o ai insa atunci cand se aprinde, nu se poate exprima in cuvinte. Ca de altfel nici reactia sotiei mele cand m-a prins asupra faptului.

    Spor in toate!

    RăspundețiȘtergere
  11. E greu la bloc :)

    Senzatia intr-adevar e de nedescris. Cred ca mi se dilatase pupila. Un lucru atat de simplu si inutil in ziua de azi nici nu te astepti sa-ti produca asemenea stari. Poate si din cauza ca procesul te epuizeaza psihic si fizic pana prinzi smecheria. Plus ca esti un pic tensionat si dupa ce ai facut jarul pentru ca daca sufli prea tare poti imprastia totul in vant. Iar tu deja gafai de oboaseala si este greu sa iti controlezi respiratia pentru a sufla lin.

    Pana nu incerci ti se pare banal. Dupa ce reusesti te simti zeu :)

    RăspundețiȘtergere
  12. Am incercat si eu anul trecut si am frecat de mi-au sarit capacele, insa fara prea mari rezultate. Am obtinut putina cenusa si fum. Atat. Nu am reusit sa diagnostichez intocmai problemele, dar oricum, asa, din experienta mea, pot spune urmatoarele:

    - Ori nu am avut eu tehnica adecvata, ori este extrem de obositor si trebuie antrenament nenne, ca oboseama foarte tare exact in momentul cand parea sa se intample ceva p'aoclo (cand iesea fum, de exemplu)
    - Sfoara arcului se tocea in cele din urma si ajungea sa se rupa. Tin sa mentionez ca am rupt vreo 3 tipuri. Chiar si una care as fi jurat ca rezista frecarii, caldurii respective.
    - Lemnele mele au fost foarte uscate (esenta nu o stiu), insa, cam degeaba. Nu am confectionat gracovenia (placa principala si cea cu care se apasa) din lemne despicate de mine, ci am folosit niste placaje de lemn gasite prin casa.

    Ca o concluzie: cred ca e vorba in principiu de modul in care este construit dispozitivul si, nu in ultimul rand, de tehnica. Spun asta pentru ca, din ce am vazut pe you tube, erau unii care in 2 minute (daca retin bine) nu aveau nici o treaba. Oricum, voi mai exersa. Desi pentru unii poate parea stupid demersul asta, ai cu siguranta parte si de o satisfactie aparte odata ce ai parte de reusita. In ciuda efortului, e o chestie care chiar merita.

    m00thman

    RăspundețiȘtergere
  13. Salut :)

    Vezi ca mai am un post in care am facut focul in vreo 2-3 minutre cu tehnica asta :)

    RăspundețiȘtergere
  14. Alex,felicitari pentru videoclip,este f instructiv pentru cineva care doreste sa experimenteze procedeul.Eu am insa rugamintea sa ne dai niste detalii privind esentele lemnoase care pot fi folosite la aprinderea focului prin acest procedeu(din flora Romaniei),stiut fiind ca lemnul de rasinoase nu se foloseste.Stiu doar ca tarusul trebuie sa fie de esenta mai tare decat placa pe care se freaca(cea cu gaura),dar daca poti detalia acest lucru ar fi binevenit...Am retinut ca tu ai folosit lemn de salcie uscat.
    Multumesc anticipat in asteptarea raspunsului.

    RăspundețiȘtergere
  15. Salut. Tarusul poate fi din aceeasi esenta ca placa. Eu asa am folosit. Am folosit doar lemn de salcie.

    Cu un prieten am facut la dublu (trageam amandoi de arcus) si am reusit sa aprindem din placaj stratificat (blat de masa) cu un bat de biliard :). Cu cat e lemnul mai tare cu atat trebuie mai multa forta si presiune.
    Alte lemne nu am incercat la noi. Ideea este sa nu fie esente tari si sa fie foarte uscat dar nu putred (prafos).

    RăspundețiȘtergere
  16. e super focul e darul zeilor doar prosti rad de voi continuati

    RăspundețiȘtergere
  17. a face foc prin frictiune e un omagiu adus lui prometeu

    RăspundețiȘtergere
  18. am reusit sa obtin jar de emotie l-am atins s-al simpt pana m-am fript dar ce conteaza am reusit.

    RăspundețiȘtergere
  19. :))) Hai ca pe urma nu mai e asa greu :).

    RăspundețiȘtergere
  20. stiu am avut jarul antr-o vata emotia a fost mare a fost incredibil.pt. hand-drill ce lemn e bun as ancerca si metoda asta.

    RăspundețiȘtergere
  21. La handrill cred ca salcie. Dar nu am indraznit ca am pielea prea fina in palme :)).

    RăspundețiȘtergere
  22. se pot folosi manusi.oricum cu arcusul e mai bine.oare lemnul de rasinoase e bun daca nu de ce.

    RăspundețiȘtergere
  23. E mai tare ala. Si rasina din lemn e lipicioasa si nu cred ca poti obtine jar calumea. Dar cu presiune mare cred ca poti.

    Eu am facut jar cu un amic cu un blat de masa si un tac de biliard. Dar unul impingea si altul tragea de sfoara.

    RăspundețiȘtergere
  24. multumesc.noapte buna. mai vorbim frictiunea e mai faina ca orice alta metoda.omagii lui prometeu si focului.

    RăspundețiȘtergere

Orice link care duce spre vanzare de produse va fi considerat spam. Multumesc pentru vizita si lectura placuta in continuare.