22 martie 2009

Cum să te îmbraci când e frig sau cald

Multora dintre noi le place să iasă cu cortul și să rămână câteva zile în natură. Acest lucru implică să ai niște cunoștințe minime. Acestea te vor ajuta mai ales în situații de supraviețuire. Printre acestea se numără și să știi cum să te îmbraci.

Dacă ați citit regula de 3, ați văzut că a doua regulă zice "3 ore expus elementelor"(soare, frig, umezeală) până dai de dracu :) Cum controlăm temperatura? Evident că prin haine. Asta știe toată lumea. Numai că și hainele astea aruncate pe noi au o logică. Presupun că ați văzut iarna prin stațiile de autobuz câte un băiat sau o fată (ca să nu zic pițiponci :) ) care tremura ca piftia de frig deși era îmbrăcat/îmbrăcată.

Căldura corpului se pierde prin 5 fenomene:
1. Transpirație - prin transpirație corpul încearcă să se răcească.
2. Respirație - expiri aer cald, inspiri aer rece. Pierzi căldură.
3. Conducție - când te așezi pe ceva rece. Corpul transmite căldura obiectului rece. Deci o pierde.
4. Convecție - vântul răcește corpul.
5. Radiație - obiectele radiază căldura.
Despre aceste lucruri puteți citi mai detaliat la Yeti pe blog.

Pițiponcii din stația de autobuz tremură deoarece pierd căldura prin respirație, convecție și radiație (dacă nu poartă căciulă). Dar, mulți cred că ați trăit experiența să fiți gros îmbrăcați și totuși să vă fie frig. Acest lucru se întâmplă atunci când avem un singur rând de haine pe noi sau când avem mai multe rânduri dar mulate pe corp.

Pentru a te proteja în sezonul rece NU trebuie să pui cea mai groasă haină pe tine și atât. Acea haină se va răci în timp și în contact direct cu corpul îl va răci (conducție). Trebuie să porți hainele în straturi (izmene). Foarte important ca aceste straturi să NU fie mulate pe corp (altfel intervine conducția). Trebuie să porți straturi bufante pentru a se creea mici "buzunare" cu aer. Acel aer acționează ca izolator termic. Gândiți-vă la geamul termopan. De aceea sunt doua rânduri de geamuri și cu un gaz în interior. Pentru ca pierderea de căldură să se facă cât mai greu.
Controlul temperaturii corpului se face punând sau scoțând din straturile de haine. Trebuie evitată transpirația.

De asemnea trebuie știut că corpul uman pierde cele mai mari cantități de căldură prin cap și ceafă. Acestea trebuie protejate. Este o vorbă "când nu-i cap, vai de picioare". Când vă e frig la picioare, puneți o căciulă în cap. Vedeți ce se întâmplă în câteva minute ;)
Dacă este foarte frig, puneți și un fular la gură. Aerul expirat va încălzi fularul, iar aerul inspirat va fi incălzit puțin de fular.

Foarte important de știut  BUMBACUL POATE UCIDE CÂND ESTE UD! Când ești într-o excursie în natură în sezonul rece, evită hainele de bumbac. Bumbacul iți va ține cald cât timp este uscat (în oraș este ok). Dacă se udă, acesta NU elimină apa ci o reține ducând la pierderi mari și rapide de căldură.

Căutați haine și ciorapi din lână și materiale tip polar (sintetice). Multe școli de ghizi iși învață elevii să poarte ciorapi din lână. Lâna are proprietatea de a ține de cald și atunci când este uda. De asemenea nu reține apa. Materialele sintetice au proprietatea de a ține de cald și de a elimina apa foarte repede.

Presupun că unii se întreabă cum e cu radiația. Ei bine, ca exemplu atunci când stai în cort, acoperișul nu te ferește doar de ploaie. Noaptea el reflectă înapoi căldura radiată de către corpul tău. Lucru care îți va ține de cald (depinde și de temperatura exterioară). În sezonul rece nu este indicat să se doarmă sub cerul liber pentru că se va pierde căldura prin radiație. Ați văzut în diverse magazine folie de supraviețuire. Este aluminizată și foarte subțire. Mulți (inclusiv eu) s-au întrebat cum poate chestia aia să-ți țină de cald. Ei bine, acea folie reflectă căldura înapoi spre tine.

Te poti folosi de radiație într-o situație critică, căutând să-ți faci adăpost într-o zonă care în
timpul zilei a fost expusă la soare. Noaptea, pietrele din zona vor radia căldura acumulată în timpul zilei. Pe munte în cazul nostru, trebuie să iți faci adăpost pe un versant orientat spre sud (soarele în emisfera nordică este ușor spre sud indiferent de oră).

De asemenea o altă aplicație practică a radiației:
Seara când stai la foc dacă în spatele tău se află un obiect mare (bolovan sau un paravan din lemne), acel obiect va reflecta căldura încălzindu-ți spatele.

De la Adapost
NU te așeza direct pe pământ. Mereu între tine și pământ să fie un strat izolator termic.

Pentru a te proteja în sezonul cald NU trebuie să umbli dezbrăcat dacă nu ai cantități mari de apă potabilă la îndemână. Vara când nu bate vântul ca să ne răcească (convectie) ați văzut că este insuportabil de cald și tendința este să ne dezbrăcăm. Nu este bine. Când este încins, corpul încearcă să se răcească prin transpirație. Dacă noi îl ținem descoperit, transpirația se va evapora foarte repede și va consuma rapid resursele de apă ale corpului. Ideea este să ținem acea transpirație pe noi cât mai mult cu putință deși gândul pare scârbos. Acest lucru se face stând îmbrăcați cu haine cât mai largi (a se vedea beduinii din deșert). În aceste cazuri putem folosi hainele din bumbac care rețin apa. Foarte important să acoperim capul și ceafa (cu o bandană) indiferent daca purtăm haine sau nu. Pe acolo se evapora cea mai multă apă. Dacă corpul nu se poate răci, intervine insolația. Într-o situație critică se evită expunerile la soare. Evident că sunt indicate cremele de protecție împotriva arsurilor cauzate de soare indiferent de situație.

P.S.
Citiți și comentariile. Sunt câteva sfaturi bune acolo de la cei care au vizitat blogul.

12 comentarii:

  1. Uscat si cald atunci cand e frig. In zilele noastre cand se vorbeste de echipament de stat pe afara ( outdoor ) se discuta despre base layer ( strat de haine in contact cu pielea-lenjerie ), mid layer ( strat mijlociu) si outer shell ( strat exterior ). Impartirea e clara si simpla.In practica insa elementele vestimentare se intampla sa inglobeze 1-2 straturi. Stratul in contact cu pielea mai nou se recomanda sa fie din poliester in amestec cu bumbac sau lana,sau integral din lana ( de obicei se prefera merinos ).In general acest strat este mulat pe corp- are rolul de a dispersa transpiratia ( vaporii ) pe o suprafata cat mai mare pentru a facilita eliminarea acesteia spre straturile exterioare. Stratul median se face de obicei dintr-un material pufos, ce formeaza o perna de aer intre stratul exterior si cel interior. Aerul este un bun izolator termic in anumite conditii. Stratul exterior trebuie sa fie impermeabil, respirabil si rezistent la abraziune. Ar mai fi multe de spus dar nu vreau sa plictisesc. Ar trebui explicate proprietatile diverselor materiale -poliester, bumbac, lana,fibre de bambus,diversele membrane, etc. Observatie:intre cele 2 sau 3 foi de geam in ferestrele " termopan" ar trebui sa fie depresiune cat mai mare ( lipsa aerului ). Daca nu e aer intre straturi nu mai apar fenomenele de conductie si convectie si fereastra devine un bun izolator. Daca vedeti condens pe partea interioara a ferestrei insemna ca fereastra respectiva are un grad redus de izolare-probabil ca nu e depresiune intre cele 2 straturi.Adrian

    RăspundețiȘtergere
  2. Nu m-am bagat asa adanc in subiect pentru ca nu cunosc materialele moderne. Am presupus ca stratul exterior este impermeabil. In ziua de azi toti avem o geaca impermeabia sau ceva asemanator.
    Nu stiu cat de credibil sunt dar vroiam sa scriu articolul asta cam de o luna dar am zis sa testez teoria un pic :)In ultima luna am umblat cu izmene si mulate si bufante. :) Se simte diferenta. Adevarul este ca am folosit bumbac dar fiind in oras nu conteaza. Un echipament ca la carte costa milioane bune. Personal nu-mi permit ca multi altii. Daca as vorbi de Gore-Tex (cca 800 lei o geaca sau pantalon) nu cred ca ar mai fi interesul asa de mare doarece din start am dat niste oameni la o parte.
    Avand ca tematica Bushcraft-ul care printre altele inseamna sa te descurci cu ce poti si cu ce ai la indemana, nu am sa ma duc in discutii prea stiintifice si cu termeni pomposi. Sunt bine venite comentariile dar trebuie sa intelegeti ideea din spate.
    Vad ca stiti foarte multe(fara nici o subtilitate). Eu recomand oamenilor care au ceva de spus sa isi faca un blog sau un site. Cand suntem mai multi acoperim o plaja mai mare. Yety de exemplu este pasionat de supravietuire si este colectionar de cutite. Am link catre el. Vizitati blogul lui. El este mai tehnic. Eu sunt mai mult genul care vrea sa stie un pic din fiecare. Extrag doar informatiile care imi plac mie si mi se par mie utile dupa care le pasez mai departe. De aceea e posibil sa vi se para blogul cam... copilaros. :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Super articolul !
    Ai acoperit exact ce am lasat eu descoperit :)
    Ca si tine m-am ferit sa vorbesc despre materiale pentru ca cele bune sunt scumpe si pa langa asta, nu se prea gasesc. De exemplu , eu caut o patura de lana de mult timp si nici un semn sa gasesc.
    Vara e indicat ca pe bandana de la gat sa turnam niste apa daca este foarte cald pentru a raci sangele care merge la creier.
    Atat am de adaugat , in rest .. super !

    RăspundețiȘtergere
  4. cea mai buna metoda pe care am testat-o pt a te incalzi este sa respiri sub haine cand este frig afara, mai ales cand stai pe loc

    RăspundețiȘtergere
  5. Da, foarte misto. Expiri aer cald, inspiri aer cald plus ca incalzesti si hainele in zona gatului.

    RăspundețiȘtergere
  6. Da, foarte misto. Expiri aer cald, plin de vapori de apa. Vaporii de apa patrund in tesatura materialului. Materialul face schimb energetic cu exteriorul (si implicit raceste vaporii infiltrati in material, care condenseaza in mici picaturi de apa). Haine ude/semiude cand este frig afara = supravietuire sigura.
    Lasand tonul ironic deoparte, toti producatorii de saci de dormit, sau impatimitii de drumetii cu state vechi stiu, de exemplu, ca nu se doarme cu gura/nasul in sacul de dormit, din motivele amintite anterior. Poate pe termen scurt pare o solutie viabila, insa putem sa ne gandim care sunt efectele utilizarii unei astfel de tehnici pe termen mai lung.
    Cu respect, Anonimu' cu cutit Bushman.

    RăspundețiȘtergere
  7. Mda... Nu m-am gandit asa departe :) 1-0 pentru tine :)

    RăspundețiȘtergere
  8. cand stai in zapada noapte te asigur ca face la fel de mult ca un foc, daca ai haine de lana nu cred se creaza condens, la noi in tara e mai important sa iti fie cald noapte, nu cred ca sunt multe zone care sa fie la mai mult de 8 ore de mers pe jos de asezari omenesti, acum am auzit ca exista materiale care respira

    RăspundețiȘtergere
  9. De acord. Am un pulover din lana din lana pe care il car in orice excursie cand e mai frig afara. Nu am simtit frigul in el. Eu personal am evitat sa merg in sezonul rece in zone periculoase. De asemenea sunt de acord ca in Romania nu te poti pierde. :)

    RăspundețiȘtergere
  10. Va dau dreptate la amandoi. Si referitor la lana, si la faptul ca in Romania nu te prea poti pierde. Asa ca nuantez ce am afirmat anterior.
    EU nu as respira in haine/sac de dormit cand afara este rece. As cauta alternative ca sa ma incalzesc. E mai mult o regula autoimpusa, cum ar fi aceea de a intinde cutitul cuiva cu manerul indreptat spre el si lama catre mine. Sigur, se poate si invers, si daca esti atent, nu are ce sa se intample. Dar consider ca niciodata nu iti iei destule masuri de siguranta, si daca reusesc sa ma educ sa folosesc cele mai sigure metode, am un avantaj (infim) fata de cel care nu aplica asa ceva. Parerea mea.
    Acelasi Anonim...a.k.a. Cristi, a.k.a. Korbin (suna funny, stiu, nu intru in detaliu...)

    RăspundețiȘtergere
  11. Salut Cristi, discutia asta se poate complica foarte mult. Trebuie un forum pentru asa ceva. Eu am dat niste indicatii generale. Fiecare in parte trebuie sa dezvolte subiectul si sa se echipeze cum crede el mai bine tinand cont de aceste sfaturi.

    Sfaturile voastre sunt extrem de bine venite. Nu cunosc multe lucruri. Dupa cum am spus printre primele posturi, eu acum invat si dau mai departe :). Gratis. Nu am absolut nici o pretentie de cunoscator sau specialist. Tot ce zic trebuie verificat. Ma pot insela in unele privinte.

    Bafta! :)

    RăspundețiȘtergere
  12. In ceea ce priveste respiratul sub haine/sac de dormit este eficient pentru scurta durata. Pe termen lung, de cateva zile, devine un chin sa cari haine/sac cu cateva sute de grame mai grele, si care s-au pierdut din proprietatile termice. Daca e vorba de iesiri iarna la noi, la campie sau la munte, trebuie sa ne gandim la temperaturi care pot ajunge la -25 de grade, combinate cu vand simtindu-se mult mai scazute. (windchill, exista grafice pe net).

    ca baselayer cel mai bun este lana merinos. Fiind lana (isi pastreaza 80% din calitatile termice chiar mustind de apa), hainele pot fi mulate, creind astfel un strat permanent de aer de 1-2 mm in jurul corpului (principiul ciorapului de dama, cu ochiuri foarte largi, dar care din de cald). Hainele mulate din lana merinos sunt si foarte confortabile, lasand o mare posibilitate de miscare. Consider ca iarna, cand faci efort fizic (mers pe drum drept prin zapada, de ex), izmenele flausate din bumbac sunt cea mai proasta alegere, caci se imbiba cu apa, devenind grele, reci si incomode.
    Peste baselayer este destul un strat de polar sau pulover de lana, apoi "coaja", preferabil impermeabila si respirabila, cu cat mai multe fermoare pt ventilatie (speciale), foarte utile ca sa nu-ti dai jos/pui geaca tot timpul.
    Atentie, jacheta respirabila nu respira decad cand nu este uda. Deci cand ploua aveti grija sa nu va udati pe dinauntru de la transpiratie.
    Pentru friguri extreme exista imbracamintea din puf de gasca. Preferabil sa nu purtati haine din puf daca faceti miscare, decat de la -40 de grade in jos.

    In ultima vreme au aparut idei noi si revolutionare in ceea ce priveste imbracamintea de frig. Una dintre acestea se bazeaza pe "bariera de vapori".
    Aparuta initial pentru sacii de dormit din puf, care, iarna, in 2-3 zile isi reduc pana la o treime calitatile termice, datorita imbibarii pufului cu vapori de apa proveniti din transpiratie. Ideea e simpla: te baci mai intai intraun sac din plastic sau alt material care nu lasa sa treaca vaporii, si abia apoi in sacul de dormit.
    Apoi au observat ca daca pui direct pe piele haine din materiale de acestea, trebuie sa porti cam jumatate din celelalte haine. Sunt imagini interesante pe net, cu oameni la -50 de grade, intr-o maleta mulata si o geaca Gore-tex. Principiul este simplu: toata caldura pe care o pierdem prin evaporarea apei eliminata prin piele ramana in noi. intre piele si bariera de vapori se creeaza o pelicula de "supa calduta", creste transferul termic, intr-adevar, dar mult mai mult pastrezi decat daca ai purta un simplu tricou.
    Daca nu ma credeti, incercati intr-o dimineatsa racoroasa sa va imbracati numai cu un fas direct pe piele, sa vedeti ca tine mult mai cald decat un pulover direct pe piele.

    RăspundețiȘtergere

Va rog sa va folositi porecla sau numele real pentru postarea comentariilor si NU nume de firme sau anonim. Orice link care duce spre vanzare de produse va fi considerat spam. Multumesc pentru vizita si lectura placuta in continuare.

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.