13 decembrie 2012

Ultima despre canoe :-)

Mă gândesc că pe mulţi poate i-am plictisit cu canoea. Din păcate de anul acesta stresul de la serviciu m-a făcut să nu mai îmi stea mintea deloc la vechiile mele hobby-uri. Singurul refugiu l-am găsit în scăpările pe apă cu canoea. Vă zic, o iubesc! Vremuri cel puţin la fel de gri se anunţă în continuare aşa că blogul uşurel intră în moarte clinică. Nu vreau să-l abandonez dar a dispărut avântul de acum un an. Mă rog, mi-e greu să explic ...

Bun. Să revin. Am zis de sfârşit de an să fac o ultimă postare în care sa-i luminez pe curioşi şi poate să fac pofta şi altora sa işi cumpere sau să işi facă o canoe canadiană.

În primul rând vreau să vă zic că este o diferenţa destul de mare între o canoe comercială de la noi de pe piaţă şi una canadiană. Am să folosesc termenul "canoe canadiană" ca să o separ de celelalte care duc mai mult spre bărci pescăreşti.

Canoele de la noi de pe piaţă sunt mult mai grele şi mai lente (dar mai stabile). Nu pot fi conduse confortabil de o singură persoană în stilul canadian/indian. De asemenea "feeling-ul" pe care vi-l dă o canoe din lemn nu se compară cu cel al uneia din plastic. Pur şi simplu este dinferenţă dintre o Dacie şi un Mercedes. Ambele te duc din punctul A în punctul B dar în Mercedes nu ai vrea să se termine călătoria. Ca să nu mă ascund după perdea, o canoe din lemn este un obiect de lux. Unii vor întelege alţii nu. De aceea este mult mai rentabil să vă construiţi singuri una. O canoe din lemn si fibra de sticlă costă de la 1500 euro in sus. Mă refer la una care arată bine şi este lucrată cu grija. Preţul este cu tot cu manoperă. Făcută acasă preţul poate ajunge la jumătate (considerând că aveţi toate sculele necesare).

Firmele cu tradiţie de afară, ca de exemplu Old Town, fabrică şi canoe din materiale plastice moderne care respectă designul tradiţional şi au greutate redusă. Dar costă. Nu trebuie să trageţi concluzia că o canoe din plastic e mai slabă decât una din lemn. Depinde de model. Dar in România chiar dacă ai bani nu poţi alege. Modele de pe piaţă de la noi sunt mai mult pentru pescuit sau pentru excursii în doi.

Dacă aveţi întrebări puneţi-le într-un comentariu şi am să încerc să răspund pentru că sunt multe de zis despre canoe şi nu îmi vin toate în cap. Oricum cititul plictiseşte :).

Am să vă las cu nişte filmuleţe ale lui Bill Mason. Bill Mason a fost un artist, un naturalist şi unul dintre cei mai apreciaţi "canoişti" din Canada. Când zic "conoist" nu vă gandiţi la sportivi. Gândiţi-vă la aventurier.

Primul filmuleţ este chiar un manual de manevrat canoea singur în stilul canadian-indian. Anul acesta am cumparat un DVD făcut chiar de fiica lui (Becky Mason) şi când am dat de acest film am remarcat că fata lui pur şi simplu a repetat ce este în acest film. Doar că filmarea este de calitate mai bună. Dar sincer prefer filmul lui Bill Mason.




Song of the paddle
 

Waterwalker


De asemenea vă pun aici şi filmuleţe scurte făcute cu canoea, pe care le-am pus pe Youtube dar nu şi aici pe blog. Sper să vă facă poftă.
Contează extrem de mult tipul canoei. Dacă aţi ales ce trebuie senzaţia este aproape comparabila cu cea emanata de filmele lui Bill Mason. Bil Mason a folosit modelul Prospector.

Pe Snagov. Din păcate am filmat doar cu telefonul şi unghiurile sunt dubioase. Scuzaţi romgleza :).


Balta Saturn - Mangalia.
Nu prea recomand. E o fostă mlaştină sulfuroasă. Apă mică şi pute. Dar peisaj superb.


Pe Herăstrau cu Luca :-). Îi place cu barca.


Pe Herăstrau singur. La final m-a prins o ploaie sănătoasă dar ranjeam ca un copil mic, aşa de bine era :-).


Şi cam asta a fost pe anul acesta. La anul vreau să mai fac o canoe şi să încerc să o vând. Deja am mai adunat nişte scule ca să o fac şi mai bine.

Vă zic de pe acum sărbători fericite că nu cred că mai apuc să scriu ceva până la anul.

Alex

9 noiembrie 2012

Călugăreni - Comana cu canoea

Astăzi am făcut o tură foarte frumoasă cu canoea. O clasez pe locul doi după Dunăre (deşi ca peisaj o pun pe locul unu). Am fost cu doi amici şi o prietenă: Răzvan, Adi şi Cristina. Tura, la sfaturile lui Răzvan, am scurtat-o. Nu am mai mers până la pod la Comana. Ne-am oprit foarte aproape de locuinţele lacustre unde spre bucuria mea s-a construit un pod nou. Acum câţiva ani a trebuit să fac acrobaţii pe podul vechi din care nu mai rămăsese mare lucru.Podul nou este la vreo 20-30 de metri de cel vechi.


Pe scurt intrarea la apă s-a facut pe sub podul de la Călugăreni (am pus pe harta puntul exact). Peisajul este foarte plăcut mai ales acum toamna. Începe cu pădure, urmat de câmp şi în final stuf. Este exact cum îmi imaginasem că va fi. Sunt foarte încântat. Singurul lucru care m-a deranjat un pic a fost numărul mare de pescari dintre care unii comentau că le speriem peştii.
Secţiunea parcursă este cea mai uşoară şi cred că şi cea mai bogată în peisaje. Se poate face în vreo 2 ore lejer. Are vreo 10 km (doua ture de Herăstrău). Noi am făcut şi un popas ca să luăm masa şi să bem un ceai.

Filmuleţ:

22 octombrie 2012

La cules de ghebe

Sâmbătă am fost cu niște prieteni spre munte la cules de ghebe. Am găsit ghebe, iuțari și mânătărci (care de fapt cred că a fost una :-) ).

 

 

11 octombrie 2012

Ciuperci

ATENȚIE! Nu luați ca informații sigure ceea ce scriu despre ciuperci! Nu ma pricep și NU sunt sigur dacă sunt otrăvitoare sau nu.

Săptămâna trecută am stat acasă în concediu. Am sperat să fie mai răcoare ca să ies mai mult cu Luca la pădure. O problemă la mașină mă împiedică să ma duc prea departe de București. Din păcate tot cald a fost. Nu suport nădușeala din pădure atunci când e cald. Ca să nu mai vorbesc de țânțari. Spre sfârșitul săptămânii a fost un pic mai răcoare așa că am înhățat băiatul și ne-am dus la plimbare prin pădurea Băneasa. Nu aveam un scop anume. Doar să mă plimb aiurea și să vad ce efecte mai au oamenii asupra zonei.

După ce am intrat un pic mai adânc în pădure am fost surprins să găsesc ciuperci. Două dintre ele sunt aprope sigur că sunt comestibile dar aș vrea o confirmare de la cunoscători. Nu mă joc cu ciupercile. Am cumpărat câteva cărți dar nu se compară cu experiența acumulată pe teren. Fiind băiat de oraș nu posed așa ceva deci nu mă pot încrede în niște poze și ochii mei.

Am scos telefonul și am filmat un pic. O să observați că mă exprim în engleză. De la o vreme am decis să mă dau cu "inamicul" ca să pot interacționa cu mai mulți oameni atunci când e cazul.

Prima ciupercă sunt mai mult ca sigur că este Langermannia gigantea. Numele l-am aflat căutând "Giant puff ball" pentru ca așa știam că se cheama. Comestibilă când e tânără din ce am citit. Am găsit și o rețetă în engleză :-).

A doua ciupercă am înțeles de la Gateway de pe bushcraft.ro că este și ea comestibilă. Ar fi Fistulina hepatica. Crește pe stejari. Seamănă cu o limbă și are consistența și aspectul cărnii.

Restul de ciuperci din filmuleț sunt sigur că sunt otrăvitoare.

V-aș fi recunoscător dacă mi-ați putea confirma. Aceste doua tipuri de ciuperci le pot recunoaște deja însă am o teamă că ar putea fi și unele otrăvitoare care să arate la fel.

Mulțumesc.

Alex

 

19 septembrie 2012

O teacă pentru o cuțitoaie

Sincer postarea asta e de fapt reclamă ascunsă :-). Uneori dau de diverse unelte de calitate, iar cei care le comercializează merită atenție mai ales când este vorba de unelte care nu se găsesc în mod normal în România. Faptul că nu sunt comercializate la noi se datorează în mare parte prețului mai ridicat (lucrurile performante și de calitate sunt mai scumpe de obicei) și uneori a necunoașterii (la noi se lucreaza cu alte scule care uneori sunt mai rudimentare).

Pe Cătălin Sorescu mulți dintre voi îl știu de câțiva ani. Omul e pasionat de unelte de mână pentru procesarea lemnului. Inițial a început sa vandă pietre de ascutit belgiene (coticule) și ulterior a adus și unelte. De curând a deschis un magazin virtual unde a centralizat toate bunătățile pe care le aduce. Este vorba de finetools.ro.

21 august 2012

Mica mare aventură pe Dunăre

În weekendul 18-19 august în urma unui șir de evenimente care mi-au fost favorabile, am reușit să particip la una din cele mai frumoase și spectaculoase ture pe apă cu canoea.

Tura a fost organizată de băieții de la T.I.D. România (Tour International Danubiene), Costin și Teo. A durat două zile cu plecarea din Oltenița și finalul la Călărași.

Întâlnirea a fost la ora 7.00 la rampa de lansare din Oltenița. Pompat cu adrenalină din cauza nerabdării am ajuns primul la ora 6.30. Am avut timp sa admir frumusețea Dunării la răsăritul soarelui. Doi căței autohtoni s-au năpustit pe mine să ne jucăm.

13 august 2012

Scaune noi pentru canoe

Luat de valul creației :-), după ce am terminat de lucrat la pagaie m-am apucat să decorez și noile scaune pentru canoe. Scaunele sunt pur și simplu niște scânduri care se gasesc în toate magazinele de bricolaj. Cred că se vând ca polițe.

M-am inspirat de pe blogul lui Murat pentru model. El a folosit modelul pentru un scaun din piele.

Inițial am făcut doar conturul pentru că mi se părea prea complicat restul și nu credeam că am îndemânarea necesară ca să fac și restul.

11 august 2012

Pagaie - Beaver tail

În octombrie 2009 am cumpărat niște carți de pe Amazon. Una dintre ele era despre pagăi pentru canoe. O luasem în speranța ca voi avea cândva o canoe. Și anul trecut am început lucrul la canoe :-). Nu am mai avut energie să mai fac și pagaie așa că am cumpărat două de la canoe.ro. Era un model care semăna cat de cât cu ce vroiam eu.

Acum două zile mă cam plictiseam așa că mi-am făcut curaj și m-am apucat de pagaia mult dorită. De când m-a luat boala asta cu canoele am remarcat câteva modele de pagăi foarte folosite și care arată și bine din punct de vedere estetic. Este vorba de beaver tail (coada de castor), otter tail (coadă de vidră) și algonquin. Fiecare model se pretează pentru anumite tipuri de ture. Am ales modelul beaver tail pentru că îmi place cel mai mult estetic. Este bună pentru ture medii. Filosofia din spate este că fiecare tip de pagaie are o anumită suprafață a palei (lucru pe care din păcate mulți constructori de pagăi nu-l specifică). Cu cât este mai mare suprafața cu atât "mușcă" mai mult din apă dar necesită și un efort mai mare. Cele mai mari pagăi sunt cele pentru ape repezi (whitewater). Pentru ture lungi se recomandă pagăi cu suprafața mai mica pentru a economisi energia. Neguțătorii de piei din Canada preferau pagăile înguste.

24 iulie 2012

Pe Platoul Bucegi

Weekend-ul trecut am reușit să mă mai rup un pic de civilizatie. Mi-am luat vineri liber și am plecat cu doi prieteni la munte pe Platoul Bucegi. Am vrut să refac un traseu pe care l-am mai făcut în 2010 tot în luna iulie. De data asta ceva mai ușor.

Planul a fost să urcăm cu telecabina din Sinaia de la cota 1400 până la 2000 și de acolo pe traseu până la cabana Babele unde aveam rezervare.
Întâmplarea a făcut ca în acea vineri să se dea drumul și la secțiunea de autostradă A3 București-Ploiești. Așa că am profitat.

2 iunie 2012

Copie macetă Rambo 4

Sunt convins ca doar titlul o să-i facă pe unii să ridice o spranceană :-).



Povestea este următoarea:
Luna trecută pe 12 mai am fost la ziua unui prieten la Măgureni.

29 aprilie 2012

Cu canoea pe Snagov

Sambata am iesit cu canoea pe Snagov impreuna cu o prietena veche care ma mai ajuta din cand in cand la diverse proiecte. De asemenea ea este si stapana lui Luca :-).

Initial nu aveam sperante mari de la iesirea asta. Ma asteptam sa fim cam impiedicati. Insa a decurs mai mult decat bine. Ne-am trezit ca am facut o tura de 10 kilometri. Canoea e de vis. Usoara si manevrabila dupa ce prinzi miscarile.

Am cam zgariat-o de malurile de beton. Lacul cu care am dat-o mi se pare o porcarie. Evitati Kober Yacht. Este un lac care ramane cauciucat. Azi am luat alt lac si am tras un strat dupa o slefuire prealabila. Sper ca asta sa fie mai bun.

27 aprilie 2012

Canoe - The End

Azi am scos canoea pe apă. Merge de n-are aer. Problema sunt eu :-).

Am făcut un filmuleț așa la repezeală. Mâine e ieșirea "oficială". Am să editez articolul ăsta și am să adaug poze.





19 aprilie 2012

Canoe

După cum cred că v-ați dat seama am botezat canoea :-). O cheamă Eywa. Numele mi-a venit în cap chiar de la începutul construcției. Nu am să vă umplu capul cu "ce a vrut să zică poetul". Dacă ați văzut filmul Avatar al lui James Cameron o să pricepeți rapid :-). Dacă nu, vedeți-l ca e frumos.

Canoea e aproape gata. Adică am ajuns la finisaje. Mai exact la lăcuire (nu am poze încă). Ca (virgulă) construcție este departe de perfect. Are mici defecte dar care nu o afectează structural. Sunt pur optice, ceea ce-i mai scade din valoare. Partea bună este că am învațat unde am greșit și următoarea canoe va fi ieși și mai bine. Contează mult să ai sculele care trebuie. Cu improvizații nu merge mereu.

Va las cu câteva poze făcute de Paște (între timp a primit 3 straturi de lac pe exterior). De 1Mai sunt șanse să o inaugurez.



9 aprilie 2012

Cum să ne apărăm de căpușe

Incepe sezonul capuselor.

Am gasit niste articole prin intermediul lui Pablo. Din pacate sunt in engleza. Nu mi-am permis sa fur asa ca va dau link-urile si se descurca fiecare cum poate :).

Sfaturi pentru oameni: http://www.bada-uk.org/defence/toptentips.php

Sfaturi pentru animale: http://www.bada-uk.org/petsproblems/prevention/indextickprevention.php

Subiectul cred ca poate fi dezvoltat mult si bine cu termeni medicali, kit-uri, kit-ulete si alte nebunii. Acestea sunt cateva sfaturi de bun simt zic eu.

Eu personal am adaptat o penseta de la un briceag Victorinox pentru a scoate capusele si functioneaza cu succes. Cum toti avem un multitool cu patent se poate face pe teren. Ideea este ca penseta sa nu stoarca capusa ci varfurile ei sa o prinda fix de "gura". Am folosit metoda cu succes pe Luca si pe alti doi catei :).

Link (adaug cand mai gasesc informatii pe net):
- Metode naturiste de protectie: http://pisicamaya.blogspot.com/2010/05/protectie-naturista-impotriva-capuselor.html 
- Produse anti capuse la noi: http://www.maxi-pet.ro/Caini/Protectie-impotriva-puricilor-si-capuselor/menu-id-26 


Daca stiti si alte metode concrete de protectie impotriva capuselor postati comentariu si il public impreuna cu numele vostru. Nu scrieti referate si copy-paste de pe alte site-uri. Scurt si la subiect.

31 martie 2012

Canoe - continuare

Hai să vă mai zic de canoe. Am reluat lucrul la ea cam de o săptămâna.

Am pus fibra pe interior lucru care a fost foarte neplăcut mai ales că l-am făcut singur. Azi am început montajul copastiilor. Nu am mai făcut poze când am pus fibra pentru că eram plin de rășină.


Copastiile le-am făcut din lemn de molid. Am găsit tot la Hornbach șipci de 3 metri pe care le-am îmbinat cap la cap.



16 martie 2012

Update...

Câteva persoane m-au întrebat ce se întâmplă cu blogul și de ce nu am mai postat în ultima perioadă.

Din păcate sunt nevoit să-l abandonez o perioadă nelimitată de timp. În ultimii ani am reușit pentru prima dată în viață să ajung la un echilibru atât pe plan financiar cât și profesional. Din păcate acest echilibru a început să se destrame în ultimele luni când au început să se facă niște schimbări la serviciu și care îmi vor afecta atât veniturile cât și confortul psihologic la muncă.

Și cum nici un necaz nu vine singur, a trebuit să-mi consum toate economiile ca să acopăr pagubele produse de o persoană pe care eu și cu fratele meu am ajutat-o.

Cum am spus într-o postare anterioară, știu să fac multe lucruri dar din păcate nu sunt în stare și nu am curajul să încerc să câștig bani din ele. Mereu am depins de siguranța unui serviciu. Așa că dacă serviciul este instabil și eu sunt instabil.

Multumesc.
Alex

3 ianuarie 2012

Prima plimbare din 2012

Azi am fost la Snagov cu Luca și cu stăpâna lui. A fost foarte frumos. Ne-am plimbat după care am poposit pe malul lacului unde am luat prânzul și am făcut o cafea.

Am vrut să testez și noua cameră video. Este diferită de camerele clasice în sensul că nu are zoom așa că trebuie să mă prind cum am să o folosesc în viitor. Partea bună este că nu mă mai doare capul cu vremea fiind impermeabilă. Ca efect secundar sunetul înregistrat este de o calitate foarte slabă.