24 iulie 2012

Pe Platoul Bucegi

Weekend-ul trecut am reușit să mă mai rup un pic de civilizatie. Mi-am luat vineri liber și am plecat cu doi prieteni la munte pe Platoul Bucegi. Am vrut să refac un traseu pe care l-am mai făcut în 2010 tot în luna iulie. De data asta ceva mai ușor.

Planul a fost să urcăm cu telecabina din Sinaia de la cota 1400 până la 2000 și de acolo pe traseu până la cabana Babele unde aveam rezervare.
Întâmplarea a făcut ca în acea vineri să se dea drumul și la secțiunea de autostradă A3 București-Ploiești. Așa că am profitat.
Am câștigat cam o oră cu autostrada. Din păcate la Comarnic se lucra la drum și se circula pe un singur sens așa că am mai pierdut aici din timpul câștigat.
Într-un final am ajuns la Sinaia. Am parcat la 1400 și am luat telecabina până la 2000.
Trebuie să spun ca am avut parte de o vreme excepțională pe toată perioada excursiei. Exact ce îmi doream.
Traseul a decurs cum nu se putea mai bine. Am remarcat că față de 2010 acum era invazie de lăcuste. Unde călcai erau cel puțin 3-4 lăcuste. Unele specimene ne-au uimit și pe noi.
După vreo oră și un pic de mers și de admirat peisajul am ajuns la hotelul Piatra Arsă. Am mâncat o ciorbă și-am exorcizat berea din câte o sticlă.
Ușor euforici am continuat drumul spre Babele.
Când eram aproape de Babele un pui de urs ne-a tăiat calea. Din păcate nimeni nu era pregătit pentru întâlnirea asta așa ca nimeni nu avea aparatul foto sau telefonul pregătit.

Ajunși la Cabana Babele ne-am cazat și ne-am dezmorțit un pic picioarele. Trebuie să zic ca condițiile de cazare sunt destul de proaste. Inițial ne-au pus într-o camera care nu avea geam. Adică avea dar era acoperit pe exterior cu lemne și nu intra pic de lumină. După ce am comentat ne-au mutat într-o camera cu geam dar cu două paturi. Am acceptat. De duș nici nu este vorba. Singura baie era la parter. Apă doar la robinet și aceea curgea foarte încet. De-abia te puteai spăla pe dinți. Prețurile cam mari pentru o cabana care are acces destul de ușor la alimente. Cabanierii cam scârboși. Sâmbătă seara a venit un grup care nu mai avea timp să ajungă la altă cabană și deși cabana era aproape goală cabanierul susținea că nu mai are locuri. Într-un final i-a cazat dupa multe of-uri (presupun că a mai sters niște bani de la ei). O alta problema la cabană era ca nu avea să dea rest la bani mari. Mă rog. Nu recomand să vă cazați aici pentru concediu. Doar dacă sunteți în trecere o noapte. Și să aveți bani marunți.

Cum ziceam... Am stat un pic să ne odihnim și să ne hidratăm.
După aceea am plecat spre Crucea Eroilor de pe Caraiman. Mereu am vrut să ajung acolo dar nu am reușit. Drum foarte frumos și epic mai ales pe înserat cănd soarele face niște umbre foarte dinamice.
Am dat și de un mic ghețar. Am înțeles că a fost mereu acolo.
Apă rece și bună.
Aici se vede cabana Caraiman.
Recunosc că peisajul mi-a tăiat răsuflarea.
Am avut noroc că am ajuns acolo pe la ora 17 sau 18. Nu mai era lume multă. Erau în schimb gunoaie. Monumentul este în degradare. Dar priveliștea este de neuitat. Am plecat ultimii. Eu m-am separt de cei doi amici. Ei aluat-o pe pe potecă înapoi iar eu am luat-o singur pe alt drum care urca pe un varf. Când sunt singur și nu mai e nimeni în jur simt măreția lucrurilor. Este o senzație greu de explicat. Parcă ești în alt timp.
Am fotografiat câteva flori în speranța că le voi identifica acasă.
Am fost destul de norocos să găsesc și flori de colț. Floarea de colț este specie protejată așa că am făcut doar poze.
Seara am stat afară la un vin încercând să fotografiem Calea Lactee. Am cărat dupa noi un trepied special care se rotește ca să compenseze mișcarea Pământului. A ieșit asta: http://mugurelu.ro/blog/13805617

Sâmbătă somn de voie (că stătusem cam mult noaptea). Pe la 10 după ce am mâncat am plecat spre cabana Omu. Vă las cu pozele de pe drum că nu am ce să mai zic.

Este o tură foarte frumoasă și ușor de făcut. Evitați să urcați din Bușteni cu telecabina. Coada este și de 3 ore.

Mă gândesc să mai merg vara asta prin zonă cu Luca (cățelul). Se poate ajunge cu mașina până la Piatra Arsă.

Prețuri:
- telecabină 1400-200: 18 lei
- cazare: 30lei
- ciorba: 7-9 lei
- omletă: 10 lei
- bere/suc: 6 lei


3 comentarii:

  1. Bine ai revenit pe blog, Alex draga.
    Frumoasa tura, frumoase pozele mai ales cele de panorama. Acuma ce sa zic la cabanele de pe munti nu ai ce sa bagi de vina pentru ca asa sunt toate si sa te bucuri ca nu ai venit acasa si cu alte chestii ( plosnite, capuse, pureci, paduchi ...).
    Si eu vara trecuta am fost in Fagaras si nu au fost cine stie ce conditii la cabana dar cel de acolo, cabanierul, a fost un om de milioane. Chiar el ne-a spus ca sunt foarte multe fonduri pentru refacerea cabanelor din munti dar din pacate merg in alte VILE sau MASINI. Pacat ca se intampla asta la noi.
    Oricum sa lasam ofurile si sa revenim la partea cea mai frumoasa : peisajele si aeru ala curat si fain. Si eu am sa merg peste 2 saptamani in Sinaia si sper sa ma intorc cu ganduri frumoase si cu o sumedenie de poze.

    Servus

    RăspundețiȘtergere
  2. salutare Alex,
    vad ca te-ai distrat bine.
    Mi-am aruncat un ochi la plantele din poza. Eu cum nu ma plimb pe la mari inaltimi nu le stiu pe cele ce cresc pe acolo. Dar cand m-am uitat mai bine mi-am dat seama ca sunt din cele ce cresc si la altitudine mult mai mica dar sunt transformate sub factorii climei aspre de la inaltimi: 1.cimbrisor, 2. planta numita generic urechelnita (am vazut-o cultivata mai demult pe acoperisul unor case batranesti ca sa imite mediul lor natural), 3. pelinul, 4.clopotelul
    Sper ca nu am gresit, daca da, sa fiu corectat ca sa nu induc lumea in eroare.

    RăspundețiȘtergere
  3. cea albastra e ft probabil cum zici, clopotzel(Campanula alpina). Se mai gasesc multe alte specii de clopotzai la noi ( C.rapunculoides,C.persicifolia, C.abietina, C. carpatica- de astea stiu,or fi si altele). De restul nu stiu, in afara de cimbrisor.

    RăspundețiȘtergere

Orice link care duce spre vanzare de produse va fi considerat spam. Multumesc pentru vizita si lectura placuta in continuare.