2 iunie 2012

Copie macetă Rambo 4

Sunt convins ca doar titlul o să-i facă pe unii să ridice o spranceană :-).



Povestea este următoarea:
Luna trecută pe 12 mai am fost la ziua unui prieten la Măgureni.

29 aprilie 2012

Cu canoea pe Snagov

Sambata am iesit cu canoea pe Snagov impreuna cu o prietena veche care ma mai ajuta din cand in cand la diverse proiecte. De asemenea ea este si stapana lui Luca :-).

Initial nu aveam sperante mari de la iesirea asta. Ma asteptam sa fim cam impiedicati. Insa a decurs mai mult decat bine. Ne-am trezit ca am facut o tura de 10 kilometri. Canoea e de vis. Usoara si manevrabila dupa ce prinzi miscarile.

Am cam zgariat-o de malurile de beton. Lacul cu care am dat-o mi se pare o porcarie. Evitati Kober Yacht. Este un lac care ramane cauciucat. Azi am luat alt lac si am tras un strat dupa o slefuire prealabila. Sper ca asta sa fie mai bun.

27 aprilie 2012

Canoe - The End

Azi am scos canoea pe apă. Merge de n-are aer. Problema sunt eu :-).

Am făcut un filmuleț așa la repezeală. Mâine e ieșirea "oficială". Am să editez articolul ăsta și am să adaug poze.





19 aprilie 2012

Canoe

După cum cred că v-ați dat seama am botezat canoea :-). O cheamă Eywa. Numele mi-a venit în cap chiar de la începutul construcției. Nu am să vă umplu capul cu "ce a vrut să zică poetul". Dacă ați văzut filmul Avatar al lui James Cameron o să pricepeți rapid :-). Dacă nu, vedeți-l ca e frumos.

Canoea e aproape gata. Adică am ajuns la finisaje. Mai exact la lăcuire (nu am poze încă). Ca (virgulă) construcție este departe de perfect. Are mici defecte dar care nu o afectează structural. Sunt pur optice, ceea ce-i mai scade din valoare. Partea bună este că am învațat unde am greșit și următoarea canoe va fi ieși și mai bine. Contează mult să ai sculele care trebuie. Cu improvizații nu merge mereu.

Va las cu câteva poze făcute de Paște (între timp a primit 3 straturi de lac pe exterior). De 1Mai sunt șanse să o inaugurez.



9 aprilie 2012

Cum să ne apărăm de căpușe

Incepe sezonul capuselor.

Am gasit niste articole prin intermediul lui Pablo. Din pacate sunt in engleza. Nu mi-am permis sa fur asa ca va dau link-urile si se descurca fiecare cum poate :).

Sfaturi pentru oameni: http://www.bada-uk.org/defence/toptentips.php

Sfaturi pentru animale: http://www.bada-uk.org/petsproblems/prevention/indextickprevention.php

Subiectul cred ca poate fi dezvoltat mult si bine cu termeni medicali, kit-uri, kit-ulete si alte nebunii. Acestea sunt cateva sfaturi de bun simt zic eu.

Eu personal am adaptat o penseta de la un briceag Victorinox pentru a scoate capusele si functioneaza cu succes. Cum toti avem un multitool cu patent se poate face pe teren. Ideea este ca penseta sa nu stoarca capusa ci varfurile ei sa o prinda fix de "gura". Am folosit metoda cu succes pe Luca si pe alti doi catei :).

Link (adaug cand mai gasesc informatii pe net):
- Metode naturiste de protectie: http://pisicamaya.blogspot.com/2010/05/protectie-naturista-impotriva-capuselor.html 
- Produse anti capuse la noi: http://www.maxi-pet.ro/Caini/Protectie-impotriva-puricilor-si-capuselor/menu-id-26 


Daca stiti si alte metode concrete de protectie impotriva capuselor postati comentariu si il public impreuna cu numele vostru. Nu scrieti referate si copy-paste de pe alte site-uri. Scurt si la subiect.

31 martie 2012

Canoe - continuare

Hai să vă mai zic de canoe. Am reluat lucrul la ea cam de o săptămâna.

Am pus fibra pe interior lucru care a fost foarte neplăcut mai ales că l-am făcut singur. Azi am început montajul copastiilor. Nu am mai făcut poze când am pus fibra pentru că eram plin de rășină.


Copastiile le-am făcut din lemn de molid. Am găsit tot la Hornbach șipci de 3 metri pe care le-am îmbinat cap la cap.



16 martie 2012

Update...

Câteva persoane m-au întrebat ce se întâmplă cu blogul și de ce nu am mai postat în ultima perioadă.

Din păcate sunt nevoit să-l abandonez o perioadă nelimitată de timp. În ultimii ani am reușit pentru prima dată în viață să ajung la un echilibru atât pe plan financiar cât și profesional. Din păcate acest echilibru a început să se destrame în ultimele luni când au început să se facă niște schimbări la serviciu și care îmi vor afecta atât veniturile cât și confortul psihologic la muncă.

Și cum nici un necaz nu vine singur, a trebuit să-mi consum toate economiile ca să acopăr pagubele produse de o persoană pe care eu și cu fratele meu am ajutat-o.

Cum am spus într-o postare anterioară, știu să fac multe lucruri dar din păcate nu sunt în stare și nu am curajul să încerc să câștig bani din ele. Mereu am depins de siguranța unui serviciu. Așa că dacă serviciul este instabil și eu sunt instabil.

Multumesc.
Alex

3 ianuarie 2012

Prima plimbare din 2012

Azi am fost la Snagov cu Luca și cu stăpâna lui. A fost foarte frumos. Ne-am plimbat după care am poposit pe malul lacului unde am luat prânzul și am făcut o cafea.

Am vrut să testez și noua cameră video. Este diferită de camerele clasice în sensul că nu are zoom așa că trebuie să mă prind cum am să o folosesc în viitor. Partea bună este că nu mă mai doare capul cu vremea fiind impermeabilă. Ca efect secundar sunetul înregistrat este de o calitate foarte slabă.

30 decembrie 2011

Canoe - ultimul update pe 2011

Acum o lună m-am oprit din cauza lipsei condiţiilor de lucru (am nevoie de temperatura peste 15 grade Celsius). Mai am de pus fibra pe interior şi de montat copastiile (gunwales în engleză) şi înca nişte elemente structurale din lemn dar nu ştiu denumirea în română. La final vin date câteva straturi de lac anti UV. Ne-având un atelier pot relua lucrarea de-abia în luna aprilie.

Din păcate nu am condiţii sa fotografiez canoea în întregime.



Să ne auzim în noul an cu bine! La Multi Ani!

Alex.

29 decembrie 2011

Kepis Bushcraft: Sharpening A Spoon Knife

Kepis Bushcraft: Sharpening A Spoon Knife: One of the questions i see fairly often on the various forums is "how do you sharpen a spoon knife?", well the answer is simple and very che...

26 decembrie 2011

Sărbători Fericite şi un bow drill din 2010! :)

Azi umblam melancolic pe youtube şi am dat de un filmuleţ făcut de Bogdan la Paltinu la ieşirea din 2010. Un an cu năbădăi în care am făcut câteva prostii :) (dar am încercat să le repar pe urmă). Eu sunt violonistul :).


Vă doresc Sărbători fericite şi un an care vine cât mai bun!

Alex

4 decembrie 2011

Lanternă VARTA

Azi m-a sunat Bogdan ca să mă întrebe dacă poate să treacă pe la mine ca să-l ajut cu ceva. Am zis da fără să cer detalii. După ce a ajuns mi-a zis că vrea sa facă review la o lanternă VARTA. Mai multe detalii pe bushcraft.ro.

Treaba e că m-a buşit râsul şi mi-au venit numai idei tâmpite în cap. Idei pe care le-am şi pus în practică. Adică ce face omu cu o lanternă în ziua de azi? Luminează? Prea banal. Asta e pentru copii.



Update.
M-a sunat Bogdan ca să îmi spună că nu am reuşit sa distrugem lanterna. S-a slăbit doar un contact din cauza şocurilor.

Deci e ţeapănă :).

1 decembrie 2011

România te iubăsc...

Cu ocazia zilei de 1 Decembrie m-am gandit sa va urez tuturor celor care mai treceti pe aici un calduros La Multi Ani!.

Legat de activitatea de pe blog va trebui sa mai asteptati. In ultimele luni m-am demoralizat destul de tare dupa ce am constatat ca nu sunt in stare sa fac anumite lucruri pe care am dorit le sa fac (nu ma refer la canoe :) ). De asemenea criza financiara incepe sa isi spuna cuvantul la serviciu asa ca am putin emotii si acolo. Desi stiu cate un pic din fiecare nu sunt in stare sa iau viata in maini si sa fac ceea ce imi place. Nu stiu nici sa ma vand ca sa gasesc ceva mai bun. Depind de un serviciu oricat de Tarzan ma cred. Am fost crescut cu mentalitate de sclav si oricat incerc sa scap de ea nu pot. E batuta in cuie undeva in mine.
Faptul ca nu ies din casa sa interactionez cu lumea cred ca este si una din cauze. Am ajuns intr-un punct in care nu vad nici o directie pentru viitorul meu. De cativa ani tot incerc sa aflu care este scopul meu pe aici si din pacate nu gasesc nici un raspuns.

Deci sunt in depresiile de toamna-iarna :)). Sper ca de la 1 ianuarie sa imi mai revin (si de obicei imi revin).
Luna Decembrie este o luna horror pentru mine :).

Toate cele bune.

Alex

1 noiembrie 2011

Canoe - finisare și pregătire pentru fibră

Am finisat canoea și am construit o "încăpere" din plastic închisă aproape ermetic în care va sta o aerotermă. Treaba este necesară pentru că epoxi-ul are nevoie de 20+ grade ca să se întărească.


14 octombrie 2011

Canoe - prima fază gata

Am terminat prima faza a constructiei si cea mai importanta. Acum urmeaza de slefuit si de pus fibra. Din pacate pentru fibra trebuie sa astept luna mai a anului viitor cand temperaturile vor fi iar peste 20 de grade.


5 octombrie 2011

Canoe - progres

[update] Am mai adăugat câteva poze la final ca să nu fac postare nouă.

De la ultima postare am laminat etravele și am început construcția propriuzisă a canoei.



27 septembrie 2011

Iasca

Când am fost la întâlnirea Bushcraft România am vrut să testez cum e cu iasca. Nu am fiert-o. Filmulețul e făcut de Bogdan pozele de către mine.

 

26 septembrie 2011

Canoe - începe să mişte treaba

De la ultima postare lucrurile s-au mai mişcat un pic. Au venit planurile aşa că am putut să continui treaba.

În primul rând am terminat de îmbinat şipcile câte două (în total au 4 metri) şi urmează să mai adaug câte 1 metru la circa 50 de şipci ca să obţin şipci de 5 metri. O să trebuiască să mai cumpăr nişte şipci dar asta mai încolo ca să văd cam de câte mai am nevoie.


19 septembrie 2011

Canoe - îmbinare şipci

Am găsit tot la americani (sau canadieni) metoda. Ca să nu mai sparg bani pe alte maşinării am găsit o metodă foarte eficientă de făcut îmbinarile folosind o rindea, resturi de placaj (OSB) şi nişte cleme (cred că aşa le zice).


18 septembrie 2011

Canoe - strongback

Am zis că am terminat pe luna asta? Mâncam rahat :)).

Am vândut caiacul aşa că au mai venit nişte bani pe care i-am investit urgent. Am mai luat un neon pentru copertină, o bormaşină cu acumulator mai bunicică şi am cumpărat plăcile pentru strongback (nu ştiu cum să-i zic în româneşte. Masă de lucru!?). De asemenea le-am tăiat la magazin. Bine că nenea de acolo era dispus la "negocieri" că altfel mă rupea la portofel. Aşa m-au costat doar 140 lei tăieturile cu tot cu premierea lui nenea :). Au fost 31 de bucati. Am folosit OSB de 15mm în loc de 19-20mm cum recomandă în carte ca să mai tai din costuri. Mai gros e mai bun pentru ca se arcuieşte mai greu.

13 septembrie 2011

Update - Copertina pentru canoe

Săptămâna trecută am fost la mare într-un binemeritat concediu. Am venit vineri. Când eram la mare m-au sunat de la Hornbach că mi-au venit stinghiile. Erau programate să vină la sfârşitul lunii. O bulină albă pentru Hornbach. Sâmbătă dimineaţă m-am dus să le iau.


Tot cât am fost în concediu a venit şi cartea comandată pe Ebay.

2 septembrie 2011

Canoe - o carte foarte utilă

Astăzi când bântuiam pe barcaholic.ro am găsit o postare despre o carte tradusă în limba română. Așa că am fugit rapid la Librăria Eminescu unde văzusem că vând cărți din colecția "Poți face și singur". Am găsit-o cu greu pitită sub alte cărți. Încă nu am citit-o. Mă aștept să găsesc greșeli de traducere dar nu e roman ca să îmi pese prea mult.
Indiferent cât de prost e scrisă (dacă e) vine cu 8 planuri (doua pe coala) la scara de canoe și vă explică pentru ce e buna fiecare. Și costă vreo 40 lei (30 si nu mai stiu cat).
Deci dacă mai e vre-un nebun ca mine pe acolo, săriți pe ea :).
Alex
P.S.
Deși numele zice "Bărci...", este vorba despre canoe. Ca fapt divers , între planuri este și modelul pe care îl avea Dick Proenneke (dacă ați văzut filmul pe blogul lui Ciprian Muntean).
P.P.S.
În link-ul urmator este specificat autorul acestei cărți. Deci e de bine.
http://www.canoe-suwannee.com/cedar_strip_canoe.htm
P.P.P.S.
Am comandat azi din Hornbach 100 de fâșii de 5mm*20mm*2000mm la 4 lei bucata. Lemnul e uscat și fără noduri. O să am nevoie de încă pe atâtea dar le comand pe alea mai peste 1-2 luni. Mâine mă duc să cumpăr lemn pentru acoperitoarea sub care voi lucra.
După calculele mele doar materialele pentru canoe o să mă ducă pe la 2000 lei împărțiți pe mai multe luni ceea ce e bine. O canoe din asta gata făcuta costă de la 4000 lei la noi (am găsit pe okazii.ro o canoe din stejar la vânzare).

31 august 2011

Canoe

Când am fost la întâlnirea Buscraft România, la un momentdat s-a deschis o discuţie despre bărci. Nu mai ţin minte exact contextul. Eu de foarte mult timp visam la o canoe. Dar la noi preţurile erau măricele (sau salariile mici) şi modelele nu îmi plăceau. Aşa că prin 2008 mi-am luat un caiac de agrement sit-on-top care era mai ieftin şi cu care am avut câteva plimbări frumoase.


16 august 2011

La Câmpina

Ieri (luni) după un weekend în care am fost la muncă, fierbeam să ies la aer. Planul era să-l "fur" pe Luca de la stăpână și să ne facem de cap pe undeva prin afara Bucureștiului. Am să vă plictisesc mult timp de acum înainte cu Luca pentru că este un cățel de care m-am atașat foarte tare deși am 3 câini acasă. Suntem cei mai buni prieteni și ne place să umblăm aiurea prin diverse locuri.

Cum ziceam, plănuiam sa-l fur pe Luca dar stăpâna a zis ca vrea și ea sa vină cu noi așa că am luat poziția de drepți și am executat ordinul. Dar l-am executat mai greu că m-am dat jos din pat la ora 11 :).

Dacă aș fi mers doar cu cățelul plănuiam să mergem la Snagov unde vroiam să încerc să pescuiesc niște raci și să-i fac la foc. Dar am schimbat planul pe ultima suta de metri.

Am decis să mergem la Câmpina să vizitam închisoarea Doftana după care vroiam sa caut un geocache și să mai boschetarim pe acolo restul timpului.
Am plecat din București pe la ora 13 cu inima îndoită că e prea târziu, dar mi-a trecut repede. Am avut o zi plină.

Deci am pornit la drum.

14 august 2011

Geocaching sau "caută comoara"

Prin 2009, cred, am descoperit un joc care mi-a plăcut foarte mult si cred că o să placă şi câtorva dintre voi.

Jocul este international si este de tip "Hunt the treasure" sau "Caută comoara" pe româneşte. Se numeşte Geocaching. Este un joc pentru toate vârstele. Cei care au copii cred că se vor distra foarte tare şi în acelaşi timp vor vedea locuri frumoase cautând comorile.

Punctele de pe harta de mai jos arata comorile ascunse pe glob.


12 august 2011

Niște cârlige de pescuit primitive

Azi am fost la plimbare cu Luca și cum mergeam noi ca băietii pe lângă căminele de la Agronomie mi-am adus aminte că aici sunt niște salcâmi așa că ne-am oprit un pic să culegem niște spini pentru că de multă vreme vroiam să încerc și eu să fac niște cârlige de pescuit primitive.
Cu ocazia asta m-am îțtepat sănătos în câțiva spini. Așa am putut să remarc că sunt destul de solizi și că ar ține un pește fără probleme.
Ajuns acasă m-am pus la masă. Am luat de prin curte un băț. Am încercat două modele.

16 iulie 2011

Plante comestibile - Trifoiul

De curând am aflat dintr-un filmuleț de pe YouTube că trifoiul este comestibil. În filmuleț tipul se referă doar la trifoiul alb (cel cu flori albe). Am verificat pe internet si se pare că și trifoiul roșu este comestibil dar se folosește mai mult în scop medicinal.
Pe scurt:
- este o plantă leguminoasă.
- frunzele pot fi mâncate crude înainte de apariția florii. După apariția florii este recomandat sa fie fierte.
- florile pot fi mâncate oricând. Se pot pune la uscat pentru consum ulterior.
- conține: vitamina C, magneziu, potasiu și alte substante.
Frunza trifoiului poate fi recunoscută după dunga de culoare albă din mijlocul frunzei.

9 iulie 2011

Întâlnire Bushcraft România 2011

Astăzi am fost cu cațiva băieți de pe bushcraft.ro în a doua recunoaștere (prima pentru mine) pentru a verifica locul unde se va desfășura întâlnirea de anul acesta.
MadWolf si YxK au găsit un loc la Valea Doftanei.
Mai jos aveți ruta. După marcajul "Drum prost" și până la locul de campare se merge pe drum de țară neasfaltat. Nu vă lăsați păcăliți de hărțile în care este trecut ca drum județean. Atenție cu mașinile joase!
Zona este foarte frumoasă.
Întălnirea va avea loc in perioada 19-21 august (vineri-duminică). Nu este nevoie de o înscriere specială dar este recomandat să vă anunțații prezența pe forumul bushcraft.ro.
Dacă faceți clic pe marcajele de pe hartă puteți vedea și o poză din locul respectiv.

Vezi V. Doftanei într-o hartă mai mare.

5 iulie 2011

La Pănătău

Pe 18 iunie (data din clip este gresita) am fost la Pănătău sa fac o tură că nu mai rezistam in București. Am fost exact în locul în care a avut loc prima întâlnire Bushcraft România.

În aceeași zi colegul nostru Marius Colac a avut nunta și botezul celui mic așa că i-am dedicat ieșirea pentru că timpul nu îi permite să mai iasă și știu că îi este dor.

Clipul nu conține decât peisaje așa că dacă vă plictisește ideea sariți peste :).



În încheiere vreau să vă zic că iar trec printr-o pauză intelectuală așa că mai subțire cu postările in perioada următoare.

Ca fapt divers pentru cei pasionați de tehnologie: filmarea, editarea video și redactarea acestui articol s-au făcut cu un iPad.

Mă gândesc ca următorul articol sa fie de umplutură și să vă prezint niște aplicații de "bushcraft" pentru iPhone si iPad dar as vrea sa știu daca vă interesează ca să nu ard gazul degeaba :).

Alex

2 iunie 2011

Review Lopată Cold Steel Special Forces

De cățiva ani tot am cautat o lopată de infanterie pliabilă. Am cumparat o lopată de la Decathlon care s-a rupt la prima folosire. După aceea am cumpărat de la un magazin montan o lopățica tare simpatică și care părea solidă dar după vreo două utilizări a început să se indoaie la balama. Încă este folosibilă dar nu e sigură. Cea mai bună soluție ar fi fost o lopată de la Fiskars dar este extrem de scumpă (cca. 250 lei).
Nu vroiam să îmi iau o lopată fixă pentru că nu vroiam să ocupe mult spațiu. Dar după câteva recomandari de la niște amici și vizionari pe youtube m-am hotarat sa iau o lopată de la Cold Steel. Lopata ați văzut-o în articolul în care i-am făcut teaca. Lopata e luată de la cutite-bushcraft.ro.
Lopata este exceptională. Solidă și are mai multe utilizări. E făcută după modelul rusesc al trupelor Spetznatz.
Nu mai scriu nimic. Vă las cu filmulețele. Au fost filmate la jumatatea lunii mai dar le-am lăsat pentru luna iunie.
Rețineți că am dat cu ea așa pentru că ziceau în "prospect" că face asta. Nu intenționez să tai cu ea bețe mai groase de 2-3 degete dar și atunci cred că voi folosi toporul.